ANALIZA PDL. Videanu: Există suspiciunea că 2,6 milioane de voturi au fost fraudate la referendum

ANALIZA PDL. Videanu: Există suspiciunea că 2,6 milioane de voturi au fost fraudate la referendum
Publicat: 10/09/2012, 19:03
Actualizat: 07/07/2016, 06:13

Președintele interimar al organizației PDL București, Adriean Videanu, a prezentat luni o analiză a PDL potrivit căreia nivelul suspiciunii de fraudă la referendumul din 29 iulie „este în intervalul de 1.168.901 și 2.650.810 de voturi”, menționând că analiza va fi înaintată Parchetului General și AEP.

„PDL a finalizat analiza pe ce înseamnă referendumul din data de 29 iulie 2012. Nivelul fraudei sau, mai bine zis, al suspiciunii de fraudă la referendumul din 29 iulie 2012 este în intervalul de 1.168.901 de voturi și 2.650.810 de voturi. Analiza pe care am făcut-o se bazează pe date oficiale, care sunt cele publicate de BEC pe site-ul BEC”, a precizat Videanu, într-o conferință de presă.

Adriean Videanu a prezentat graficele și analiza comparativă a PDL pentru referendumul din 2012, dar și cel din 2007.

Potrivit acestei analize a democrat-liberalilor, gradul cel mai mare de suspiciune ar fi la 2.243 secții de vot, unde s-au înregistrat 1.800.000 de voturi.

Videanu a mai spus că prezența la vot în unele localități a depășit 100%, dând ca exemplu comuna Ciolănești, județul Olt, cu o prezență la vot de 116% și comuna Răpoasa din Vrancea – 103%, menționând că au fost 315 secții de votare în care prezența la vot a depășit 110%.

„În 2243 de secții de vot a fost un vot atipic din România”, a mai spus Videanu, care a arătat că au fost și județe în care fenomenul a fost foarte redus, cum ar fi cele din Ardeal. Videanu a apreciat că acest lucru vorbește de „o anumită atitudine a liderilor politici din Ardeal”, menționând că în rest „fenomenul de furt a fost unul cu o pondere destul de mare”.

Liderul PDL a mai spus că analiza democrat-liberalilor va fi înaintată organelor abilitate ale statului, care să lămurească această situație.

„Noi vom solicita organelor abilitate ale statului să lămurească toate aceste aspecte, pentru că este datoria noastră să facem acest demers politic ca să limităm pe viitor astfel de tentative de furt electoral”, a menționat Videanu, arătând că analiza PDL va fi depusă la Autoritatea Electorală Permanentă, care are obligația, conform legii, să verifice votul multiplu, precum și la Parchetul General și la celelalte instituții subordonate acestuia, „care au abilități legale să facă lumină pe acest caz”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Serialul-fenomen de pe Netflix. Așteptarea a luat sfârșit. Video
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...